• Lorand Boți Balint

Cele 5 tipologii ale profesorilor de educație fizică

„Balint, zici ca esti avion irakian doborat la sol”, mi-a zis intr-o zi profu’ de Educatie Fizica din liceu, in timp ce imi admira Cumpana pe care o executam punand foarte, foarte mult suflet. M-am prabusit instant in hohote de ras; stiam foarte clar ca, oricat de bun ma credeam la baschet sau handbal, eram lipsit de orice urma de eleganta cand venea vorba de gimnastica. Stiam eu, stia si profu’ si ne amuzam constant pe chestia asta.


Dar niciodata nu as fi lipsit de buna voie de la orele de educatie fizica, ba faceam ore suplimentare chiar si in timpul orelor de mate, fizica, chimie sau romana. De multe ori cand chiuleam mergeam si dadeam la cos sau la poarta cu complicitatea tacita a profilor de educatie fizica. Care ne mai dadeau si cate o minge.


Mare parte din pasiunea pentru sport imi vine de la profesorii cu care am lucrat si tocmai de aceea stiu ca nicio discutie serioasa despre relansarea sportului romanesc nu poate avea loc fara sa-i includa si pe acestia. Sunt oameni care, prin ceea ce fac, ii inspira pe copii sa faca sport sau, din contra, ii indeparteaza pentru o lunga vreme de orice inseamna miscare.


In ultimele luni, ne-am uitat cu mare atentie la profesorii de educatie fizica din Romania, am muncit pentru a intelege cat mai bine cine sunt si cum sunt ei astazi. Intuiam ca nu sunt toti la fel, ca nu este vorba nici pe departe despre un grup omogen, profesorii putand fi chiar foarte diferiti unul de celalalt.


Nu ne-am inselat, am identificat cinci mari tipologii.

Profesorii „blazati”, cei care asteapta cu nerabdare pensia – ca cel mai bun lucru care poate sa li se mai intample. Nimic nu (mai) este cum trebuie, simt ca nu merita sa se mai implice cu nimic. Le arunca o minge copiilor sa faca ce vor cu ea pana trece ora.


Profesorii „Fac ceea mi se cere” sunt profesori pe care viata i-a adus cumva in meseria aceasta, dar nu au neaparat o mare pasiune pentru ea. Sunt aici, sunt dispusi sa isi faca treaba, dar cineva trebuie sa le spuna care este aceasta treaba pe care o au de facut. Pentru ei este esentiala pozitia Ministerului Educatiei Nationale, a Inspectoratelor Scolare, a Directiunii Scolii.


Profesorii „Daca as avea” sunt deschisi la nou in aceeasi masura in care cred si in exercitiile si metodele clasice, traditionale, dar se simt blocati de lipsa resurselor. „As face, dar dati-mi si mie macar niste saltele sau mingi”. Vor sa faca, dar trebuie sa vrea si altii si sa li se ofere macar niste conditii minime.


Profesorii „de scoala veche” sunt profesori care iubesc sportul, miscarea, viata activa. Au devenit profesori de educatie fizica pentru ca ei cred in sport si in impactul pozitiv pe care acesta il poate avea in viata elevilor. Organizeaza drumetii, competitii, evenimente de mai mare sau mai mica anvergura. Au metoda si stiu meserie – pentru ca au invatat-o cat se poate de serios. In acelasi timp, de multe ori au dificultati in a lucra cu copiii din ziua de azi, care nu mai sunt cum erau copiii odata si nu mai raspund cum trebuie la ceea ce se face la ora de Educatie Fizica. Iubesc sportul, dar nu prea inteleg noile generatii de copii crescuti mai mult in fata televizoarelor si a calculatoarelor.


Profesorii „de scoala noua” sunt cei care cauta sa aduca la clasa in continuu metodele si solutiile cele mai noi. Chiar daca pot devia de multe ori de la programa scolara si de la lucrurile clasice, pentru a se conecta cat mai bine cu elevii de azi, isi asuma riscuri si incearca diferite lucruri noi. Cauta sa se familiarizeze cu inovatiile in domeniu si sunt dispusi sa le aplice la clasa cu elevii lor.


Avem o singura denumire, Profesor de Educatie Fizica, si cinci tipologii foarte diferite de care ar trebui sa tina cont orice program de dezvoltare a sportului juvenil. Pentru ca profesorii de sport, cei de care depinde de multe ori apropierea copiilor de un sport sau altul, nu au nici pe departe aceleasi interese, nu raspund la fel la diferitele actiuni sau materiale cu care trebuie sa lucreze.


Ceea ce poate functiona impecabil cu un grup de profesori ar putea sa fie un esec total cu profesorii dintr-un alt grup.


Un program menit sa inspire profesorii sa descopere lucruri noi nu va prinde in grupul profesorilor care sunt pasivi si asteapta sa li se spuna ce sa faca. Lor le trebuie solutii la cheie, de aplicat mot-à-mot.


Solutia – cand vorbim despre initiativele care isi propun sa readuca copiii pe terenurile de sport – este dezvoltarea unor programe care sa vizeze fie un grup, fie alt grup de profesori sau, daca resursele disponibile o permit, dezvoltarea programelor pe o serie de piloni diferiti, fiecare pilon adresandu-se unui grup de profesori.


Articol publicat pe https://lead.ro/cum-putem-readuce-copiii-pe-terenurile-de-sport-sau-care-sunt-cele-5-tipologii-ale-profesorilor-de-sport-si-cum-ajungem-la-ei/


Cover Photo byMat BrownfromPexels