• Lorand Boți Balint

Cu taxiul prin Moscova

Clientii agentiilor de publicitate sunt in primul si in primul rand oameni. Doi angajati ai aceleiasi companii pot avea stiluri diferite - este important sa ii intelegi pe fiecare in parte.

Niciodata nu am reusit sa ma obisnuiesc cu sistemul de taxi din Moscova – mai bine zis cu lipsa acestuia. Functioneaza un fel de „ia-ma nene”: daca vrei sa mergi dintr-o parte in alta a orasului faci cu mana masinilor si oricine are chef sa faca un ciubuc te duce unde vrei tu.


Trecand peste faptul ca soferii nu vorbesc engleza si este extrem de amuzant sa incerci sa te intelegi cu ei. Problema este ca soferul, intr-adevar, poate fi oricine: Ramaru, Jack Spintecatorul sau Kunta Kinte – poti doar sa te rogi sa nu sfarsesti rau.


Asa ca, pe cat am putut, am evitat sa iau de pe strada un „taxi”.


Pana intr-o seara, cand ne-am lungit cu cina si am sfarsit noaptea pe la ora unu, cautand un mijloc de transport catre hotel. Era ianuarie, minus 30 de grade si impreuna cu Yulia, colega mea de la Leo Burnett Rusia, si cu doi clienti – „C”, un chinez care traia in SUA, si „T”, un turc care traia in Belgia, faceam cu mana masinilor pe bulevardul de langa Kremlin.


Hotelul nostru nu era foarte departe, ne interesa in principal s-o ajutam pe Yulia sa mearga acasa si sa vedem in ce masina se urca pentru a putea spune politiei, in caz de ceva rau… (Spre amuzamentul ei, care ne asigura ca face asta in fiecare seara si ca nu are ce sa i se intample.)


Am reusit s-o urcam intr-o Lada albastra si, in timp ce ne faceam curaj pentru cei doi kilometri de mers in frig, vedem o masina mare, neagra pe care scria TAXI. Noroc chior! Unul dintre putinele taxiuri oficiale se afla chiar in fata noastra. Am observat ca are si aparat de marcat asa ca l-am luat imediat si, peste trei – patru minute, eram in fata hotelului, gata sa coboram.


Moment in care soferul ne-a cerut ceva in jurul a 43 dolari pentru cursa noastra. Colegul turc „T” s-a enervat instantaneu: in nici un caz nu vom plati suma asta, e hotie pe fata, nu suntem fraierii rusului!


Cum soferul nu vorbea engleza era un dialog al surzilor din ce in ce mai aprins. Soferul tot arata catre aparatul de marcat, „T” o tinea pe-a lui, nu si nu! Totul a culminat cu decizia lui „T”: We go to police! Soferul intelege police, aproba din cap, police!, si porneste masina in tromba din fata hotelului.


Eu si „C” am incercat o negociere: Hai sa platim, las-o balta, asta este si oricum nu e mare scofala! „T” nici n-a vrut sa auda, mergem la politie!


Soferul incepe sa vorbeasca agitat la mobilul sau, in ruseste, pana cand „T” ii cere telefonul si incepe sa vorbeasca hotarat in engleza. Se pare ca cel de la capatul telefonului a inteles ceva-ceva, dar n-au ajuns la nici o concluzie. Intre timp ne pierduseram prin Moscova, eram in mijlocul noptii, intr-o masina mare si neagra, pe niste strazi total necunoscute.


La un moment dat, am vazut intr-o intersectie o masina care aducea a Police si am strigat in acelasi moment cu „C”: Police, Police – stop, stop! Soferul a tras langa politie, s-a dat jos si a inceput sa vorbeasca si sa rada cu politistul. In acel moment, „T” coboara si incearca sa discute cu politistul care nu prea le avea cu engleza, dar era amuzat de situatie. El vine la masina, se uita la aparat si nu zice decat: „Machine – pay, machine – pay”. Intre timp eu am sunat-o pe Yulia, care nu-si credea urechilor. M-a rugat sa-i mai povestesc o data si mi-a spus sa platim si sa mergem la hotel, ca cine stie unde ajungem! M-a intrebat unde suntem – eu habar nu aveam pentru ca nu stiu sa citesc alfabetul chirilic si, logic, numele strazii era scris cu litere chirilice (nu tu smartphones in 2004).


Intre timp, soferul reia discutia la telefon, ii paseaza telefonul lui „T” care, dupa cateva minute de discutie, incheie disputa si, satisfacut, este de acord sa plateasca 38 dolari.


Soferul este multumit si el, politistul ne zambeste, eu ma uit la „C” si „C” se uita la mine.


Nu ne-a venit sa credem ca am trecut prin toate astea pentru 5 dolari!


Pe drumul de intoarcere, „T” ne explica satisfacut ca el considera 38 de dolari o suma corecta pentru distantele pe care le-am parcurs si pentru timpul petrecut cu noi de sofer, iar eu ma gandesc la faptul ca in 60 de minute am inteles o multime de lucruri despre el, ca pe viitor va trebui sa am grija maxima cu ceea ce ii trimit, sa am pentru fiecare cost argumente solide, prezentate si explicate inainte pentru ca este extrem de probabil sa considere orice scapare/ezitare ca pe o jignire personala.

Ar fi platit si 100 dolari daca ar fi simtit ca soferul a muncit pentru ei si ii merita. Nu aceleasi lucruri sunt valabile pentru „C”, care va fi probabil atent tot timpul sa ajunga la punctul final si va da mai putina atentie modului in care am ajuns acolo.


Imi dau seama ca se confirma inca o data importanta timpului liber petrecut cu cei care imi sunt clienti pentru ca pot intelege o multime de lucruri care in timpul intalnirilor poate ca imi scapa. Lucruri care ma ajuta sa-mi adaptez modul de lucru pe felul fiecaruia.


Exista oameni carora le plac lucrurile simple, directe: „Draga X, atasat este costul pentru productia noastra. Daca ai intrebari vorbim in orice moment. Boti”. Deschid documentul si sunt multumiti ca nu i-ai aburit prea mult astfel incat sa-si piarda timpul citind e-mail-uri.


Dupa experienta din Moscova, niciodata nu i-as trimite un astfel de e-mail lui „T”. „Draga T, atasat este costul pentru productia noastra. Uitandu-te peste el o sa observi ca acopera urmatoarele lucruri… In cost apar si cheltuieli cu … pentru ca… daca ai alte intrebari vorbim in orice moment. Boti”.


Si i-as da send numai dupa ce l-am verificat cu minim unul sau doi colegi sa nu-mi fi scapat ceva. Oamenii nu sunt toti la fel, nici abordarea mea nu este aceeasi tot timpul.


https://www.forbes.ro/cu-taxiul-prin-moscova_0_10304-15744