• Lorand Boți Balint

Cum am aflat că dau din "aripi"

Nu o sa uit niciodata prima mea prezentare la client. Lucram de cateva luni in agentie si nu avusesem niciodata ocazia sa prezint ceea ce faceam. Cu o zi inainte de prezentarea dintr-o licitatie importanta am aflat cu stupoare ca urmeaza sa prezint partea de strategie. 

Am incercat sa explic ca nu se poate, ca n-am mai prezentat niciodata si ca e totusi licitatie si ar trebui sa prezinte cineva cu experienta. Nicio sansa: tu ai facut strategia, e normal s-o prezinti!


I-am luat pe rand pe toti oamenii cheie care urmau sa fie prezenti la intalnire, pentru a gasi intelegere. Nimic! In disperare de cauza m-am dus la Sorin Psatta pentru ca parea mai intelegator. Sorin m-a incurajat: „Cum sa ai emotii? Imagineaza-ti ca sunt in pielea goala si stau pe closet, in fata ta, si n-o sa mai ai nicio emotie!”


Au urmat ore intregi de repetitii, cu un discurs invatat pe de rost si rostit de zeci de ori in fata oglinzii pana cand, la trei dimineata, am cazut lat, doborat  de somn.


A doua zi, emotii cat China, dar macar stiam ca memorasem totul si la urma urmei ce putea sa fie asa de rau? „Thank you X, in the next minutes i will take you through the strategic thinking… And now I will pass you to Y who will…”


Daca as fi stiut ce va urma, probabil as fi fugit in lume.


Incepe intalnirea, colega mea de la Client Service povesteste despre agentie si o multime de lucruri bune despre noi, incercand sa-i capteze atentia clientului. Incheie introducerea spunand ceva de genul: „And now Boti will take you through the strategic thinking, but as you are all Romanians and I am the only foreigner in the room I will suggest we continue the presentation in Romanian.”


Moment in care m-am pierdut total. Invatasem totul, stiam totul…in engleza! Ceea ce a urmat a fost un dezastru, n-am reusit sa leg doua fraze ca lumea – sa nu mai vorbim de gasit echivalentul in limba romana al termenilor folositi in engleza.


Nu stiu ce-au inteles oamenii aceia din prezentare, cert este ca la sfarsitul intalnirii, colegii au venit la mine si mi-au zis ceva de genul: „Nu ne asteptam sa fie chiar atat de rau…”. „Dar nu v-am zis inainte la toti!? Chiar cu cinci minute inainte de inceperea intalnirii v-am repetat ca am invatat totul pe de rost pentru a face fata situatiei!”


Greseala n-a fost a mea, pentru ca am facut totul pentru a fi la inaltime. Greseala a fost a Accountului care a schimbat regulile jocului in mijlocul intalnirii. Oricum, tot eu am fost „pedepsit” pana la urma: am fost trimis la un training de Presentations Skills.


Au urmat doua zile petrecute inchis intr-o sala fara ferestre a unui hotel bucurestean, zile pline de teorii, exercitii, simulari filmate pe casete video si la sfarsit o concluzie teribila: eram praf cam la toate capitolele si trebuia sa iau rapid masuri. Vorbeam repede, fara sa deschid gura si fara sa termin frazele. Ma agitam pe loc si dadeam din brate ca o libelula. Ma intorceam cu spatele la sala cand voiam sa arat ceva pe ecran sau cand voiam sa scriu pe tabla.


Dintr-o data, am constientizat faptul ca era foarte probabil sa fi busit prezentarea si fara schimbarea limbii si m-am simtit norocos ca trainer-ul mi-a sugerat o serie de lucruri pe care as putea sa le fac pentru a rezolva problemele. Favorita mea a fost recomandarea de a tine mana in buzunar in timp ce prezint – pentru a nu mai putea  „sa dau din aripi”.


Cateva zile mai tarziu a urmat o noua prezentare la client si de data asta seful meu a venit cu mine, ca sa-mi sara in ajutor, daca era nevoie. Fiind o prezentare importanta, in sala erau toti oamenii de la client in frunte cu General Managerul si cu Marketing Managerul. Plin de energie, am inceput sa prezint, totul curgea foarte bine pana l-am observat pe seful meu extrem de agitat facandu-mi semne disperate. Cum nu putea sa vorbeasca, mi-a luat ceva timp sa-mi dau seama ce dorea sa-mi zica: „Scoate mana din buzunar! Mana din buzunar!” Eu eram relaxat. Stiam ca mi-a zis trainer-ul si, oricum,  ma simteam confortabil. „Mana din buzunar!” – se agita el. Eu,  nimic!


Cand s-a sfarsit intalnirea, a venit glont la mine: „Ce a fost asta? Cum sa vorbesti in fata oamenilor acestora cu mana in buzunar?”. „Asa mi-a zis sa fac trainer-ul la care m-ai trimis! Pentru a nu mai da din «aripi», mi-a zis sa tin o mana in buzunar. M-a pus sa fac si repetitii, m-a filmat si m-a felicitat. Te-am vazut ca imi faceai semne, dar am mers pe mana lui.” N-a mai spus nimic, dar subiectul continua sa ma intereseze: voi mai avea prezentari si trebuie s-o scot la capat!


Am facut ceva care ce s-a dovedit a fi una dintre cele mai destepte miscari posibile: mi-am facut o echipa de 20 de studenti de la ASE si, timp de un an, in fiecare joi seara, m-am intalnit cu ei pentru a le prezenta diverse lucruri legate de marketing. Un public accesibil – venea un Strategic Planner dintr-o multinationala ca sa le vorbeasca – si un mediu familiar pentru mine, dupa patru ani petrecuti acolo.


Saptamana de saptamana am incercat diverse trucuri, am avut invitati pe care i-am rugat sa-mi dea feedback pe modul de prezentare si mi-am creat un stil.


Si, in fiecare saptamana, am fost nevoit sa ma gandesc la ce trebuie sa vorbesc, sa ma pregatesc, sa am lucruri interesante de povestit pentru ca altfel nu mai venea nimeni.


Studentii erau foarte buni si pasionati (printre ei Laurentiu Semeniuc si Stefan Stroe) si acest lucru mi-a prins foarte bine.


Astazi, la prezentari, nu mai tin mana in buzunar, in schimb ma joc permanent cu un pix, carioca sau altceva. Si dau in continuare din aripi dar de data asta pentru a prinde prixul, dupa ce l-am aruncat in aer. 


https://www.forbes.ro/cum-am-aflat-ca-dau-din-aripi_0_9915-16131


PS

Cativa ani mai tarziu eram la Londra in prima mea intalnire Globala. Ma ocupam de CEE si pot spune ca am pregatit foarte bine intalnirea – am stat de vorba 1 la 1 cu fiecare Director de Creatie din regiunea mea, am trecut prin prezentarile lor si am aliniat cu ei fiecare detaliu.

In intalnire eram Regional Account Directorii din toata lumea, Directorii de Creatie din tarile importante si liderii nostri globali. Totul a mers bine pana in momentul in care este randul sa trecem prin ceea ce facem in Rusia: Directorul de Creatie din Rusia se intoarce catre mine si-mi zice: Lorand, I woun’t present. You present! Soc mare, am cateva secunde sa inteleg ce naiba se intampla si sa-l conving sa-si tina prezentarea. Nici o sansa si sfarsesc in fata tuturor, cu slideuri care nu au fost puse cap la cap de mine, cu o furie maxima pe omul respectiv, pe viata, pe galaxie. Am respirat de doua ori si am prezentat ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Intr-un mod ciudat, eram pregatit sa fac fata chiar si acestei situatii – as fi putut tine prezentarea oricarui om din regiunea mea.


Partea cu adevarat amuzanta in toata povestea cu intalnirea de la Londra este ca la un moment dat in timpul prezentarii mele, un coleg mi-a cerut niste detalii legate de ceea ce prezentam. Ma uit la prietenul meu din Moscova in speranta ca o sa-mi dea o mana de ajutor – el nimic. Ca urmare incropesc eu un raspuns cat de cat – incercand sa scap cat mai rapid. Moment in care prinde glas: No Lorand! You got it wrong! It was not like this…