• Lorand Boți Balint

Despre oamenii multilateral dezvoltați

Implicarea in tot si in toate vine la pachet cu riscurile care deriva din faptul ca nu ai cum sa le stii pe toate (si din faptul ca nici nu ai timp sa te implici cum trebuie in toate).


In urma cu cativa ani, in Starbucks-ul din gara Anwerp, mi-au furat rucsacul cu laptopul, patru carti si caietul de lucru. Intrasem sa lucrez ceva si l-am lasat pe un scaun, la o masa, pana m-am dus sa-mi iau o cafea. Oamenii s-au miscat rapid si eficient. Cand m-am intors la masa, rucsacul disparuse.


Ma uit in stanga, ma uit in dreapta, intreb un angajat Starbucks daca nu stie ce s-a intamplat – poate l-au luat angajatii nestiind al cui era. Tanarul se uita la mine uimit si ma intreaba daca chiar nu stiu ca in gara Antwerp se fura masiv si cum de mi-am lasat rucsacul nesupravegheat.

Pai, bine, fratilor!, daca stiti ca in gara asta se fura, de ce nu faceti nimic sa nu se mai fure?


Tanarul n-a „muscat” la provocarea mea, m-a trimis la Politia Belgiana din gara, sa raportez cazul. Mesajul sau a fost de genul: daca politia da din greseala peste hoti si gaseste laptopul tau, sa stie sa ti-l returneze, dar nu te astepta sa miste ceva si sa dea de ei.


Politistul belgian s-a dovedit pe masura descrierii: relaxat si tacticos, m-a invitat sa completez o multime de hartii (multe, multe), dupa care mi-a zis ca-mi dau ei un semn daca au vesti (sau chiar pot sa trec eu de cateva ori prin gara, daca am drum, ca sa verific daca sunt noutati).


Apoi, s-a retras intr-o camera alaturata si s-a asezat la un birou fara sa-mi mai dea atentie. Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.


Cateva ore mai tarziu, m-am gandit ca lucrurile nu pot sa ramana asa: trebuie sa fac ceva.

Nu ma fac pe mine niste hoti belgieni!

Si am decis sa le intind o capcana si sa-i prind asupra faptei. La urma urmelor, toata lumea stia ca in gara Antwerp se fura masiv.


A doua zi, dimineata, m-am dus la Starbucks-ul cu pricina si, relaxat, mi-am lasat o geanta pe un scaun si m-am dus la bar, sa-mi iau o cafea. Cu coada ochiului am supravegheat zona si eram gata, la prima miscare, sa sar pe hoti. Eram pregatit sa evit si un eventual „blocaj” al complicilor – traisem deja la Roma experienta acestei manevre, cand il prinsesem pe unul cu mana in geanta Ralucai si au sarit alti trei, care s-au pus intre mine si respectivul, vorbind mult si repede pentru a-i da sansa complicelui s-o stearga de la fata locului.


M-am prefacut ca studiez atent oferta de sandwichuri. Dupa ce am cerut cafeaua, m-am angajat intr-o discutie cu barmanul pentru a da senzatia ca atentia mea este acaparata total.


Dar eu eram cu „ochii in patru”.


Nu s-a intamplat nimic si, dezamagit, m-am dus la masa unde ma astepta linistita geanta mea.


M-am gandit: OK, nimic pana acum, totusi, daca m-as duce sa pun niste zahar, scortisoara, sa stau cu spatele, dar sa pandesc ce se intampla? Am aruncat o privire in jur. Nimeni nu parea suspect. M-am asezat sa-mi beau cafeaua. Moment in care am ramas blocat. Am stat asa, nemiscat, vreo doua-trei secunde. Apoi, am izbucnit in hohote de ras. Nu mai ma puteam opri din ras. M-am intors si m-am uitat spre casa de marcat si la bar, fara sa ma opresc din ras. M-am convins ca, intr-adevar, ceea ce observasem este adevarat si am continuat sa rad.


Rasul meu a atras atentia oamenilor din Starbucks, care se uitau curiosi la mine. Doar ca nu puteam sa le spun de ce radeam. Nu puteam sa le povestesc ca, dupa ce imi fusese furat rucsacul cu o zi in urma, acum venisem sa-i prind pe raufacatori, intinzandu-le o cursa. Si ca, in timp ce-i pandeam sa-mi fure „geanta-capcana”, cineva imi furase din buzunarul de la spate plicul cu documentele de calatorie, pe care il pusesem cu mare grija acolo. M-au „executat” in timpul „misiunii” mele ultrasecrete. Mi-am sters lacrimile de la atata ras, m-am asezat pe scaun total relaxat si mi-am baut cafeaua.


Viata imi servise o lectie cat se poate de valoroasa – venita sa-mi confirme ceea ce ar fi trebuit sa stiu: intotdeauna, este bine sa-ti cunosti lungul nasului, sa stii ce poti sa faci si ce nu poti sa faci si sa nu te bagi unde nu este cazul. Sa te concentrezi pe ceea ce-ai de facut si sa nu pierzi timpul cu alte lucruri.


Una dintre problemele fundamentale ale publicitatii romanesti este aceea ca oamenii sunt obisnuiti sa stie totul si sa faca totul. Clienti se apuca sa scrie texte, sa gandeasca vizualuri si, nu de putine ori, chiar sa le si execute. Nu ar fi neaparat rau daca job-ul lor nu ar fi altul si, in timp ce ei „muncesc si se concentreaza sa prinda hotii”, nu li s-ar fura „documentele de calatorie din buzunarul de la spate”.


Problema este foarte serioasa cand oamenii din agentii se comporta ca politistul belgian si stau linistiti privind amuzati cum clientii o dau in bara.


Si daca aceasta este problema, atunci ciudatenia este ca foarte multi clienti isi doresc si chiar incurajeaza aceasta atitudine, taxand de multe ori eforturile agentiilor de a face lucrurile cat mai bine si pedepsind atitudinea capoasa a acestora cand lupta pentru lucrurile in care cred (si incearca din rasputeri sa prinda… „hotii”).

Articol publicat pe www.forbes.ro