• Lorand Boți Balint

CAPITOLUL 1: De ce?


Capitolul 1 al cartii Handbalul este Romania, Romania este Handbal.


Ne invartim de vreo jumatate de ora prin Targoviste. Nu reusim sa dam de Sala Sporturilor. Vrem sa ajungem la turneul final al Cupei Romaniei la handbal. Orasul gazduieste ceea ce este foarte probabil sa fie cel mai mare eveniment sportiv al anului al localitatii. La Targoviste nu e fotbal mare, nu e handbal mare, e un oras care pare ca si-a pierdut sufletul sportiv. E 2014 si la turneu sunt prezente cele mai importante echipe de handbal din Romania. Te gandesti ca asta s-ar simti in atmosfera. Ca lumea ar astepta sa traiasca pe viu evenimentul anului. Ne invartim insa mult si bine, dar nimic nu arata ca aici s-ar intampla ceva. In oras nu e nici un afis, nici un mesh. Nici un indicator, nici macar un sticker care sa arate ca aici se joaca finala Cupei Romaniei.


Masina noastra, plina de publicitari vechi, se invarte in gol pana ajunge in fata salii, una de model comunist, modernizata insa. Nici aici vreun semn ca se joaca Cupa Romaniei. Sala e si mai dramatica. Senzatia de gol mi se pune cumva in stomac si ne uitam ingrijorati unii la altii.


Publicul e mai curand imbatranit, evenimentul este mai degraba trist si-i spun lui Alex Dedu: Greu de convins o companie serioasa sa se alature unui astfel de proiect. Si ma intreb pentru prima oara Boti, ce naiba faci aici?

Intrebarea staruie si azi. Multi oameni inca ma intreaba cum de am parasit lumea publicitatii romanesti, un univers unde aveam o pozitie foarte puternica, pentru a trece intr-o federatie de sport din Romania.


Raspunsul nu era in sala aceea de la Targoviste. Si nici in altele care aveau sa ma loveasca in anii urmatori.


Raspunsul era la mine acasa, acolo unde televizorul pleca de pe canalul de sport ca de cele mai multe ori sa ajunga pe jocuri video. Baiatul meu de opt ani era atunci ferm convins ca nu are de ce sa priveasca nici un meci in care erau implicate echipe romanesti.

- Cine joaca? - Romania! - Aaaa, nu ma uit pentru ca pierdem. M-a lovit pe loc, m-a lovit si mai puternic dupa cateva zile. Uitandu-ma cu foarte mare atentie in jur am realizat ca suntem pe cale sa crestem o generatie de copii care asociaza Romania cu esecul. La radio, la TV, in presa, la spital, in gara, in discutiile publice sau private este un discurs generalizat despre cum Romania nu poate sa construiasca autostrazi, nu poate sa repare scolile sau spitalele, cumparam aparatura sofisticata pentru spitale, dar nu are cine sa o foloseasca etc., etc., etc.. Presa sportiva vorbeste disproportionat despre monden, despre esecuri, despre scandaluri, despre lipsa de respect fata de valori. In ochii copilului meu, Romania pare asociata esecului. Nici un motiv care sa te indemne sa construiesti.


Si totusi, pe undeva, simteam ca nu este in totalitate adevarat. Conduceam Leo Burnett Romania, in ultimii 15 ani facusem proiecte exceptionale la nivel local, regional, global. Aveam in jurul meu o multime de prieteni, cunoscuti care faceau performanta in domeniile lor. Sportul romanesc continua sa obtina rezultate chiar daca nu constant – dar ce performante fantastice reusite de sportivii romani! Primele locuri in Europa sau chiar in lume!

Haide, Sandra! Auuuuuuur... Incredibiiiiiil... Nemaipomenit... Aur Romaniaaaa... Oooooo... Izbasa e campioana olimpica. De unde a venit aceeest auuuuur? Inregistrarea sariturii din 2012 o am si acum pe calculator. Si de fiecare data cand o aud pe Alina Alexoi mi se face pielea de gaina.


Sunt mandru de fiecare data cand planeta vorbeste despre Cristina Neagu sau cand nationala de handbal joaca pentru medalie.


Problema nu este lipsa performantelor, ci faptul ca acestea se pierd in zgomotul din jur atata timp cat nu va exista o adaptare la noile realitati ale comunicarii lor.


Si ar mai fi ceva. Sunt legat de Romania. O lunga perioada de timp liderii Leo Burnett Worldwide au incercat sa ma scoata din tara si sa ma relocheze in Londra, Frankfurt, Varsovia sau chiar Toronto sau Chicago. Ce cauta unul dintre oamenii din echipa globala in Bucuresti?

Nu aveau nimic cu Romania, dar care ar fi fost logica ca la fiecare calatorie de afaceri sa adaugam 4-6 ore pentru zborurile de legatura? Care era logica sa fie alocate bugete catre o agentie controlata la momentul respectiv in proportie de 65% de antreprenori locali (1 euro facut in Romania = 35 centi pentru retea)? Am refuzat sistematic si am tras tare sa dovedesc ca pot sa am rezultate foarte bune din Romania.


Cand mi-am dat demisia din rolul global, seful meu direct mi-a explicat ca fac o mare greseala pentru ca ceea ce este astazi realitate in Romania urmeaza sa se schimbe sub efectul regionalizarii si al globalizarii. Ceea ce vad eu astazi ca oportunitati, maine vor fi in mare parte istorie. Nu s-a inselat foarte tare, marketingul romanesc s-a schimbat fundamental - acum sunt valorizate in principal capacitatile de project management in fata gandirii strategice care se face de prea multe ori la alte nivele. Doar ca...


Doar ca am fost si sunt convins ca numai daca nu le dam atentia cuvenita vom ajunge la un moment in care muzica, umorul si sportul sa se internationalizeze complet. Va exista pasiunea pentru Madonna, dar e loc si pentru Loredana. Seinfeld, dar si Bobonete. Barcelona, Real, FC Liverpool, dar si Steaua, Dinamo, Rapid, Petrolul... Rapid, Petrolul. Nu intamplator cele doua... Povestea lor ne-o spune cel mai bine: lucrurile de care nu ai grija dispar... A ramas insa iubirea a mii de oameni care vin mereu in tribuna. Pentru ei merita sa construiesti.

Astazi, in Romania, ii cunoastem si pe Karabatici, dar si pe Cristina Neagu – dar daca oamenii care sunt foarte buni profesionisti nu se vor implica serios si vor prefera sa stea deoparte, s-ar putea ca personaje uluitoare precum Cristina sa nu mai apara in curand. Iar asta mi-e greu sa o accept. Sportul, educatia, medicina cunosc transformari incredibile si nu mai este suficient sa ai doar jucatori, antrenori, medici, asistente, educatori, invatatori sau profesori foarte buni.


Mai era insa un argument pentru care traiam acea dezamagire in sala de la Targoviste. La putin timp dupa ce Alexandru Dedu a preluat presedintia F.R.H. am citit un interviu in care povestea cum vede el lucrurile. Primul lucru despre care vorbea era nevoia de a te intoarce spre public. Si apoi a vorbit direct de marketing. Nu era un lucru pe care sa-l auzi des de la liderii sportului romanesc. Alex spunea mereu ca fara public nu existam. Asta spune si acum.


M-a surprins. Mi s-a parut de super bun-simt si am realizat ca gandim cam la fel. Ce se intampla insa era la polul total opus.


Mai era un punct de legatura. Dedu a vazut ceea ce inseamna profesionismul in strainatate, ca si mine. A jucat 5 ani in Spania (dintre care trei la FC Barcelona, cu care a castigat 3 Ligi ale Campionilor), a jucat in Portugalia, in Germania si Franta.

In acelasi timp, strict pe marketing am avut o senzatie puternica ca, desi vrea, nu o sa-i iasa.


Pentru ca, desi la nivel de discutii marketingul poate parea usor, este foarte, foarte greu sa reusesti. Trebuie sa ai simultan o gandire strategica solida, capacitatea de a o declina la nivel de proiecte, de concepte, de creatie, capacitatea de a executa, de a aduce la viata ceea ce s-a definit. Ai nevoie de o echipa multidisciplinara echilibrata pe toate palierele. Iti lipseste o veriga si pur si simplu nu iti iese.


Dupa ce am citit interviul cu Alex, fara sa stau prea mult sa ma gandesc, l-am cautat pe Facebook si i-am dat un mesaj: Salut, sunt Lorand Balint, conduc Leo Burnett, una dintre cele mai puternice agentii de publicitate din Romania. Am facut handbal in copilarie la Dinamo Brasov, imi place handbalul si s-ar putea sa pot sa-ti dau o mana de ajutor cu ceea ce vrei sa faci.


Dupa cateva zile mi-a raspuns si ne-am intalnit in Iorga 13, casa Leo Burnett. Era imediat dupa socul eliminarii Romaniei de catre Finlanda intr-o disputa in dubla mansa – mai jos de atat nu prea se mai putea cobori la masculin.


Am povestit foarte multe in prima intalnire. Surpriza. Dedu stia ce vrea, cerea lucruri, avea o energie si o atitudine pozitiva pe care nu le gasisem la alti oameni din administratie. Semana in atitudine cu un antreprenor, mai curand. Tin minte ca Alex se gandise la sprijin pe promovarea meciului Romania – Suedia din iunie si la o mascota pe care el o vedea Zimbru, un animal reprezentativ pentru Romania, care transmite forta, energie, curaj. Alex cu zimbrul, eu eram cu ciobanescul mioritic. Mi se pare un animal reprezentativ pentru Romania, care are forta, curaj, prietenie. La nevoie si energie, desi nu ar fi printre primele lucruri (ar trebui sa vina ursul sa aduca la lumina energia din el). Dar eram inca departe de ideea la care ne vom opri.


Culmea, discutia ne-a iesit din prima. Amandoi simteam la fel: ar trebui sa se construiasca in jurul unui simbol foarte romanesc, simbol care sa transmita forta, curaj. Oricum nu era un proiect de facut de pe o zi pe alta, asa ca nu ne-am blocat in dezbateri. Era doar inceputul. Si era bun. Am spus-o si o mai spun: desi am jucat handbal si imi place handbalul, esentiala in decizia de implicare a fost echipa de la F.R.H. care mi-a inspirat incredere ca vor incerca sa faca lucruri bune.


Si ar mai fi ceva. In toti acesti ani am stiut, am simtit si am crezut ca in handbal toata lumea vrea sa fim cel putin egalii celor mai buni din lume. Asa s-au intelenit aici lucrurile. Romanii vor ca in handbal sa ne luptam mereu pentru primul loc. Iar asta e si parte din firea mea: in ceea ce faci, incearca sa atingi stelele. S-ar putea sa nu atingi niciuna, dar cu siguranta nici nu te vei murdari cu noroi.


Aceasta carte este despre cateva dintre lucrurile bune pe care am incercat sa le facem impreuna. Daca am reusit sa fie bune sau nu, o sa-mi spuneti fiecare dintre dumneavoastra. Sau o sa stiu de cate ori o sa aud pe cineva spunand „Handbalul, sport national”.