• Lorand Boți Balint

Ismail, Ieremia, Adnana, Gherasim, Mihu, Anton Lupan, Speranța

Nu-i asa ca doar citind "Goeleta Speranța" vedeti instantaneu o multime de lucruri? Ce brand personal puternic este Ismail...

In "Toate pânzele sus" am gasit una dintre cele mai frumoase si umane definitii data brandului.

"Dar de chemat, cum o sa se cheme corabia noastra, domnule?" intreba Ieremia ... "Cred ca numele unei corabii trebuie sa cuprinda in el dorurile, nazuintele echipajului. Daca i-am talmaci numele vechi si i-am spune Speranta, socotesc ca ar fi cel mai bine." Oamenii ridicara din umeri; numele nu li se parea nici frumos, nici urat - si-apoi pana nu se deprindeau cu el, nu le spunea nimic, dupa cum nu spune nimic nici numele nou-nascutului decat, poate, parintilor care l-au ales si s-au gandit la el de cine stie cat timp. Dupa cum, atunci cand i-am intalnit prima oara, nu ne spuneau nimic numele lui Anton Lupan, lui Ieremia, Gherasim, Mihu, Cristea Busuioc sau Ismail. Dar intr-o zi, numele corabiei avea sa fie pentru ei cuprinzator si viu, ca numele copilului care a crescut. Tot asa cum, in acea zi, numele oamenilor adunati aici vor fi pentru noi mai cuprinzatoare si mai vii. priviti-i de pe acum, caci in acea zi au sa ne fie dragi, o sa ne bucuram de izbanzile lor si o sa suferim cand i-om vedea incoltiti de primejdii sau nefericiti. O sa ni se para uneori ca seamana intre ei, ca o vorba spusa de unul ar fi putut fi spusa de vecinul lui - dar oamenii nu s-au adunat laolalta ca sa se intreaca in vorbe de duh, ci ca sa mane corabia pe mari, spre capatul lumii, prin grele incercari, infruntand dusmani si furtuni. Uneori Ismail va ramane ceasuri intregi sub punte, inchis in bucataria lui; daca nu l-om vedea pe afara, sa nu credem ca a murit. Cristea Busuioc va tacea zile in sir; sa nu-l socotim prostanac, nici mut... sa nu ne asteptam ca fiecare sa iasa in frunte, infatisandu-se ca un erou poleit, dupa tipic. Dar cand vom spune "Speranta a pornit la drum" - vom vedea nu numai corabia, taind valurile cu toate panzele sus, ci in mintea noastra vor rasari ei toti, aliniati in rand, cu parul fluturand , privind spre orizont, mandri si darji, in sunetele marsului triumfal pe care etrava il ridica in clipa tuturor plecarilor , oricare ar fi primejdiile de infruntat in drum."