• Lorand Boți Balint

Nu vreau în reclame!

Este surprinzator ce solutii pot fi gandite daca oamenii nu se blocheaza in problema si cauta cu adevarat rezolvari ale sale.

Am citit zilele trecute despre modul extrem de creativ in care locuitorii unui orasel din Germania au abordat problema defilarii anuale a nazistilor pe strazile lor si mi-am amintit de reactia pe care am avut-o cand am auzit ca unul dintre artistii folk ai Romaniei a refuzat o suma de bani cu 6 cifre nu pentru ca nu ar fi crezut in campania respectiva, ci pentru ca el nu este de acord sa apara vreodata intr-o campanie publicitara. A explicat foarte direct ca dispretuieste celebritatile care isi vand imaginea pe mai multi sau mai putini bani.


De multe decenii, locuitorii oraselului german Wunsiedel asistau neputinciosii pe data de 17 august la defilarea neo-nazistilor germani veniti in pelerinaj la mormantul lui Rudolf Hess – pana in 1941 unul dintre oamenii de incredere ai lui Adolf  Hitler.


Pentru a opri defilarea prin orasul lor, de-a lungul timpului, au incercat fara succes numeroase lucruri:

– In 2004, au derulat o campanie sub sloganul „Orasul nostru este colorat, nu-i maro” si au iesit pe strada sa impiedice defilarea.

– Au facut lobby la autoritatile centrale, care au dat pana la urma o lege in 2005 prin care astfel de adunari au fost declarate ilegale.

– In 2011, au reusit chiar sa convinga familia lui Hess sa-si dea acordul pentru exhumarea si incinerarea corpului acestuia – si desfiintarea practic a mormantului acestuia deoarece cenusa rezultata a fost aruncata in mare.


Nimic n-a functionat. Wunsiedel a continuat sa fie puternic asociat cu neo-nazismul.


Pana anul acesta, cand au venit cu un concept destept care poate ca nu va elimina total marsul, dar va muta pentru totdeauna discutia in alta parte. Pentru fiecare metru parcurs de neo-nazisti prin oraselul lor, localnicii s-au angajat sa doneze 10 euro catre un ONG (Exit) care ii ajuta pe neo-nazistii ce vor sa lase in urma gandurile incarcate de ura si sa inceapa o viata normala. Au umplut strazile pe unde urma sa se defileze cu bannere colorate care ii incurajau cu ironie pe participanti sa-si continue marsul pentru ca Exit are nevoie de fonduri pentru a-si atinge obiectivul de a-i reintegra in societate. Mesaje de tipul

„Bravo pentru cei 1.000 de metri parcursi! 10 000 euro au fost donati catre Exit!”

„Hai ca se poate! Un sprint final”

„Pana aici ati reusit sa strangeti 15.000 euro! Va multumim!”


Prin aceasta campanie, organizatorii au atins doua obiective majore:

– au creat practic o dilema pentru neo-nazisti care cu fiecare metru pe care il parcurgeau sprijineau un ONG creat impotriva ideologiei lor, dilema care coroborata cu actiunile din anii precedenti are sansa sa reduca dramatic numarul participantilor in viitor.

– la fel de important, au reusit sa transmita lumii intregi valorile in care cred locuitorii oraselului lor si sa transforme un val de stiri negative intr-unul de stiri pozitive despre ei si despre localitatea lor.


Au reusit sa mute pentru totdeauna conversatia de la neo-nazism catre “Exit”, catre succesele acestuia in reintegrarea in societate a fostilor paria.


Cred ca in momentul in care artistul roman a declinat asocierea cu respectiva campanie publicitara, acesta a ratat oportunitatea de a face bine pe doua paliere:

– unul mai superficial – donand intreaga suma incasata putea salva viata unui copil/a unei mame/ a unui tata. Ar fi avut puterea de a directiona banii unde ar fi crezut el/ea ca este mai eficient/mai multa nevoie. Asa incat, au ramas la companie ori s-au dus catre o alta celebritate care este putin probabil sa-i fi donat mai departe.

– al doilea nivel, mai profund, cu efecte pe termen lung asupra industriei: donand intreaga suma catre o cauza sociala si cerand prin contract ca 1. aceasta donatie sa fie mentionata pe fiecare material difuzat in cadrul campaniei 2. compania sa deruleze in paralel o campanie agresiva de PR prin care acest gest sa fie scos in evidenta si sa se puna presiune pe restul celebritatilor din Romania ca macar o parte din banii pe care ii incaseaza de pe urma unor astfel de proiecte sa fie donati catre o cauza sociala.


Este foarte important de retinut ca este vorba de o situatie in care persoana respectiva era de acord cu campania de comunicare si cu brandul ce urma s-o deruleze, dar dispretuia ideea de a se asocia cu un brand si ii dispretuia si pe cei care o fac pentru bani.


Refuzand colaborarea, a ratat oportunitatea de a pune pe agenda publica romaneasca subiectul si de a avea un impact pe termen lung asupra vietii cetatii.


PS 1. Sa fii total impotriva campaniilor de publicitate pentru ca unele companii de-a lungul timpului au abuzat, este ca si cum ai fi impotriva biologiei/chimiei/fizicii pentru ca unii oameni de stiinta au creat bombe atomice, arme chimice sau biologice.


PS 2. In urma cu cativa ani eram cu niste prieteni englezi la un concert „Proms in the Park” in Hyde Park, Londra. Pe finalul concertului, toata lumea canta „God Save the Queen”, „Rule Britannia” si alte cantece patriotice. La un moment dat, mi se pare ca aud ceva de genul „Sa-i batem pe englezi!” si ma uit ciudat la unul dintre cei cu care eram. Acesta ridica relaxat din umeri si-mi explica ce si cum: e un vechi cantec de lupta scotian folosit pe vremea cand se luptau cu englezii. Si ce mod mai simplu de a-l goli de continut decat intonarea lui de catre englezii insasi? Ce valoare mai are pentru scotieni daca e cantat de englezi?


PS 3. In 2010, Bono si sotia sa Ali Hewson au aparut impreuna intr-o campanie Louis Vuitton. Pe absolut toate materialele campaniei a aparut textul: „Profits from the bag, as well as Ali and Bono’s fee benefit Conservation Cotton Initiative Uganda”.

https://www.forbes.ro/nu-vreau-sa-apar-reclame-28289