• Lorand Boți Balint

Pățanii de la CM2015 (handbal feminin, Danemarca)

Fragment din CAPITOLUL VIII: INTOTDEAUNA PRINTRE CEI MAI BUNI, al cartii HANDBALUL ESTE ROMANIA, ROMANIA ESTE HANDBAL


...

Daca inainte de meci cercul de oameni a insemnat unitate, dupa meci a urmat o nebuna hora a bucuriei. Intr-o fractiune de secunda de la ultimul fluier al arbitrilor, am zburat din tribuna direct in teren unde toata lumea dansa. Romania invinsese campioana mondiala si urmau sferturile de finala.


Acelasi salt l-am executat si la sfarsitul celui mai intens meci din viata mea, victoria dupa prelungiri in fata tarii gazda, Danemarca. Un ultim minut jucat impecabil de echipa noastra, o ultima faza desteapta de atac in care danezele s-au strans la Cristina Neagu si pe centru, finalizata cu o super pasa de la Mica Bradeanu si gol in ultima secunda al Adei Nechita. In culmea bucuriei am sarit din nou in teren numai pentru a ma trezi luat efectiv pe sus si aruncat inapoi in tribuna de un bodyguard de vreo 2m si 120-130 kg care ma astepta special.



Povestea a inceput cu cateva minute mai devreme, la sfarsitul celor 60 de minute regulamentare cand, la fel ca in precedentele 6 partide, toti delegatii Romaniei care aveam ecuson de oficial care ne permitea accesul pe terenul de joc am sarit pe teren de pe locurile unde stateam in spatele bancii de rezerve. Cativa bodyguarzi ne-au prins pe loc si, cu toata zbaterea noastra, ne-au trimis inapoi in tribuna. In nebunia momentului (scor egal dupa 60 minute cu Romania ratand o aruncare de la 7m in ultima secunda) nu intelegeam nimic: avem ecuson cu acces pe teren, asa am intrat pe teren inclusiv la pauza meciului, ce se intampla??? Haos generalizat, am inteles ca de fapt Regulamentul nu ne permite acest lucru si ne trimiteau sa intram printr-unul dintre cele patru colturi ale tribunei. Pana la urma am urcat scarile, am trecut pe culoare, am coborat in partea cealalta prin colt. Pana s-a terminat meciul am uitat total de patanie asa ca am zburat iar din tribune pe teren. Nu-mi amintesc sa fi atins pamantul, cred ca am fost agatat direct din zbor si am fost aruncat efectiv inapoi in tribuna. Nu am stat la discutii, am luat-o la fuga pe scari in sus strigand ca nebunul printre zeci de danezi consternati de infrangerea suferita. Cateva zeci de secunde mai tarziu am ajuns pe teren unde echipa noastra era in al noualea cer, in timp de danezele erau in stare de soc.


M-am pus apoi in miscare impreuna cu Eliza Buceschi catre sala de conferinta de presa. Pluteam efectiv pe deasupra solului cand il aud pe Florin Oancea, doctorul echipei, care imi striga cu o voce ce avea amestecata bucuria victoriei cu agitatia situatiei in care se gasea: Boti, Boti, m-au pus in catuse astia, scoate-ma de aici. Statea pe jos intr-un colt al holului arenei, cu catuse la maini, pazit fiind de un bodyguard. Am aflat mai tarziu ca doctorul reusise sa se strecoare prin zidul uman care ne astepta la sfarsitul meciului si sa ajunga langa fetele noastre langa care a trait clipele de bucurie de dupa fluierul de final al meciului. Nu l-au iertat, imediat ce au simtit oportunitatea, l-au luat de pe teren. Nu l-am ajutat cu absolut nimic, i-am strigat din fuga in timp ce urcam scarile. Doctoreeee, ne-am calificat, doctoreee! Vin dupa conferinta de presa sa te scot, am intarziat deja si nu pot sta acum! L-a scapat Ada Nechita care, dupa ce l-a vazut si ea in ce situatie era, a avut inspiratia ca la controlul antidoping sa zica ca nu stie exact ce medicamente ia, ca doctorul echipei stie exact informatiile. Sunt convins ca, de fapt si de drept, l-a ajutat faptul ca are relatii excelente cu jucatoarele care au incredere maxima in el.

Ce pot spune cu mana pe inima este ca nu as ezita sa fac schimb cu doctorul: sa fi reusit sa intru pe teren in schimbul a cateva zeci de minute cu catuse intr-un colt.


Intr-un fel am apreciat sistemul danez in actiune (desi, obiectiv vorbind, au schimbat din mers si au trecut de la obiceiul neformalizat de a ne lasa sa sarim pe teren la regula coltului terenului): daca au setat ca nu este voie, cine a abuzat regula a platit. O tara unde lucrurile pareau ca functioneaza.


Dupa ce oamenii si-au dat seama ca Romania va juca duminica pentru medalii, a inceput agitatia biletelor. Romani din tara sau din strainatate care ne-au scris ca vor sa vina sa sustina echipa si ne cereau ajutorul sa poata cumpara bilete. Doar ca era sold-out si organizatorii nu au pastrat bilete pe care sa le puna la dispozitia natiunilor calificate. Am incercat pe toate caile, niciun succes.


Sala avea 12500 locuri, danezii iubesc handbalul si crezusera oricum ca au sanse mari sa fie in fazele finale, norvegienii luasera bilete cu mult timp in urma fiind aproape siguri ca Norvegia va fi in primele patru echipe. Sansa noastra a fost ca am primit un e-mail pe adresa federatiei de la un club de handbal de copii din Danemarca ce cumparase foarte multe bilete, dar acum cand Danemarca a ratat calificarea ar vrea sa vanda din ele pentru ca sunt multi danezi care nu mai vor sa vina. Aveau bilete intr-o zona foarte buna a salii si foarte scumpe. Am intrebat oamenii care ne contactasera, am facut o lista cu cei ce doreau sa achizitioneze si am comunicat numarul de bilete dorit.


Cu cateva ore inainte de inceperea meciurilor de duminica m-am intalnit cu oamenii in parcarea din fata arenei sa iau biletele urmand sa recuperez banii de la cei care le cerusera. Niste danezi simpatici veniti cu o duba, totul super OK. Pana cand ma uit pe bilete si vad ca suma trecuta era jumatate din suma ceruta.

Pai ce facem? De unde diferenta?

-Pai stii, avem si noi cheltuielile noastre, venim de departe, benzina, hotel, noi v-am anuntat pretul si v-ati dat OK-ul.

-Pai bine oameni buni, dar eu cum justific diferenta?


Dupa C.M. 2015 un lucru este clar: o sa fac orice pentru a ajuta oamenii sa obtina bilete, invitatii gratis de la organizatori sau de la partenerii nostri, daca sunt bani la mijloc stau linistit deoparte. Cu doua luni inainte de C.M., suporterii Romaniei au avut o mare surpriza neplacuta: isi luasera cazare, rezolvasera transportul, dar nu isi luasera bilete la meciurile Romaniei. Si era sold-out. Tragedie e putin spus, au luat legatura cu noi sa-i ajutam sa gaseasca bilete, I.H.F. nu ne-a putut ajuta, federatia daneza la fel. Toate eforturile au esuat unul dupa altul. Sansa a facut ca intr-o dimineata un jurnalist sa intarzie la interviul pe care il avea cu Tomas Ryde si, stand de povesti fara vreun subiect anume, i-am descris situatia. A reactionat pe loc, a dat telefon direct la managerul salii din Frederikshvan, au stat de vorba cateva minute dupa care mi-a facut semn ca este rezolvata. Cand a inchis mi-a explicat ca exista o rezerva, mi-a zis cat costa si mi-a dat datele de contact ale celor de la sala. Suporterii au preluat discutiile, au facut plata online in contul arenei si problema s-a rezolvat. Norocul a fost ca cei care au facut plata au facut-o online catre contul salii, pentru ca biletele primite nu aveau pretul pe ele si s-au generat discutii despre cat au costat de fapt biletele.


In Herning nici nu se punea problema vreunei plati online, oamenii faceau specula pe fata si asteptau sa vada ce decid. Am inceput sa dau telefoane la toti cei care urmau sa vina la meci, le-am explicat bombanind situatia si i-am intrebat ce vor sa fac. Toti fara exceptie mi-au cerut sa le cumpar biletele fara nicio grija. Ceea ce am facut, doar ca eram revoltat la culme: Danemarca, Occidentul, marile civilizatii ale planetei – de fapt niste fard frumos dat peste problemele reale care in acest mod nu se vad. Am cautat-o pe ghida noastra si i-am explicat ceea ce am patit. Nu am vorbit prea mult, i-am zis doar ca, intr- un fel, ma bucur sa vad ca mare deosebire nu este intre estul Europei si vestul Europei, o sa iau asta ca pe un castig al experientei avute.


Cateva zeci de minute mai tarziu ghida ma cauta prin arena si m-a rugat sa merg cu ea sa-i povestesc unui oficial al federatiei daneze experienta mea. Nu prea ma linistisem, asa ca am mers fara sa ezit. Numai ce am intrat in birou si am inceput o tirada extrem de rece si de directa, fara sa ridic vocea, fara absolut niciun atac de vreun fel: am detaliat in mult mai multe cuvinte ceea ce ii zisesem ghidei mai devreme. Ca intr-un fel ma bucur sa descopar ca si danezii si societatea daneza sunt corupti, ca nu sunt niste supra oameni. Ca enorm de mult este despre imagine si ca fac o treaba foarte buna pe partea aceasta chiar daca realitatea este mult mai dura. Ca e interesant cum ne critica pe noi de problemele din societatea noastra, dar la ei un club de copii face specula pe fata cu o federatie nationala - intr-un van parcat la arena unde se joaca finalele Campionatului Mondial. Nu prea a apucat nimeni sa mai vorbeasca pentru ca am punctat ca le-am zis ceea ce aveam de zis si ca vreau sa ma intorc la treaba. Mi-au cerut doar sa le dau e-mailurile schimbate cu cei de la club, ceea ce am facut pe loc.


Toata discutia m-a linistit, asta e, romanii au venit, le-am dat biletele si am reintrat in ritmul de meci. Echipa a invins foarte clar Polonia si Romania a primit medaliile de bronz la Campionatul Mondial 2015.

La scurt timp de la intoarcerea in Romania, am inceput sa primim mesaje de scuze de la clubul din Danemarca. Ne cereau ajutorul sa ne dea banii inapoi, ca a fost o neintelegere, ca le pare rau. Am descoperit astfel ca Federatia Daneza de Handbal a luat masuri, ca ar fi primit sanctiuni pe linie, inclusiv o interdictie de a mai achizitiona bilete la competitiile de handbal.


Oamenii sunt aceiasi oriunde pe glob, sistemul face insa diferenta.