• Lorand Boți Balint

Sudul nu-i ca Nordul

Eu: E 9,45, nu au venit, hai sa mergem!

Finn: Unde? Eu: Plaja? Finn: Cum sa mergem la plaja? Si cursul meu de fotografie?

Eu: Nu a venit nici macar unul dintre cursantii care trebuiau sa fie aici la ora 9.00 asa ca dupa 45 de minute cred ca putem deja concluziona ca nu mai vine nimeni, asa ca, hai la plaja!

Finn: Nu se poate asa ceva, hai sa-i cautam!

Eu: Cum adica sa-i cautam?

Finn: Pai o luam pe strazile astea si eu cred ca-i recunosc pe unii dintre ei daca sunt pe strada. Ii mai si intrebam pe cei pe care ii intalnim pe strada si om’ gasi doi trei dintre ei!

Eu: Dar suntem in favela, habar nu avem portugheza – ne ratacim pe aici si dam de belele. Am fost aici la ora 9? Am fost. Am asteptat pana la 9,45? Am asteptat. Noi ne-am facut treaba, daca oamenii acestia nu vin – ce putem face noi? Le zicem celor de la Iko Poran si ii aduc ei maine.

Fin: Nici nu se pune problema! Hai sa-i cautam!


Si am plecat prin favela sa cautam cursantii. Nu am gasit niciunul, dar am interactionat cu o serie de copii si batrani carora colegul Finn le-a aratat pe loc cum functioneaza o camera foto, cum sa gandeasca o incadratura decenta. Totul in limbajul semnelor care ii amuza teribil pe interlocutorii nostri. Dupa doua ore plecam catre distractiile noastre.


Cateva zile mai tarziu, seara tarziu, in casa voluntarilor, dialog cu Sorin (Sorin Psatta – Integrated Communication Director BBDO Romania).


Sorin: Lasa-l pe Finn al tau! Nu-mi venea sa cred. Imi venea sa o dau eu pe usa afara.

Eu: Nici chiar asa.

Sorin: Iti zic, dupa prima ora era clar ca nu o sa vina nimeni la cursul ei de germana. Si fata a stat cuminte in scaun  timp de 6 ore, asteptand ca poate, poate o sa vina.

Eu: Uau. Pe vremea asta? In Rio? 

Sorin: Crezi ca nu i-am zis? Pe vremea asta superba, cu toate lucrurile care se intampla in jur, tu stai inchisa aici cand e clar ca nu vine nimeni?

Eu: Si nu a venit nimeni?

Sorin: Nici macar unul in trecere. Dar nemtoaica nu a plecat pana cand nu a venit momentul in care i s-a terminat oficial programul.

Eu: Nebunie curata!


Cand am completat formularele de voluntariat, la rubrica „ce stii sa faci” nu am bifat decat marketing asa ca am lucrat cu leaderii Iko Poran (ONG-ul partener) pe strategia si planul lor de marketing.


Super inspiratie din partea mea pentru ca facand marketing, in efortul de a intelege in detalii ceea ce fac voluntarii si cum reactioneaza localnicii la ceea ce se intampla, am avut oportunitatea sa merg cu restul voluntarilor in proiectele lor raspandite in favelele din tot orasul.


Ma trezeam dimineata si intrebam in stanga si in dreapta prin casa voluntarilor ce program are fiecare si ma lipeam de cel care ma inspira in acel moment.

Imensa majoritate a voluntarilor Iko Poran au varste intre 18 si 24 ani (eu si Sorin am cam stricat media de varsta) si sunt veniti in special din Europa, SUA si Australia. Vin sa invete lucruri, sa descopere alte culturi si alti oameni si sa si faca un bine in timpul acesta.


Am interactionat cel mai mult cu tineri veniti din Germania, Anglia, Australia, Canada, SUA, Franta, Spania, Grecia si am putut sa-i observ atat in timpul liber, cat si la munca.


Daca in timpul liber tinerii se comportau cam la fel, am constatat o mare si revelatoare deosebire intre ei cand vine vorba despre atitudinea fata de munca: fiecare dintre ei venise si sa faca un bine celor care au nevoie. Fiecare dintre ei se trezea disciplinat dimineata in casa voluntarilor, lua tramvaiul, apoi autobuzul, apoi metroul sau alt autobuz pentru ca, 45-60 de minute mai tarziu, sa ajunga la intrarea in favela unde-si avea proiectul. Mergea apoi pe jos prin cartiere faimoase pentru lucruri nu foarte incurajatoare pentru ca apoi sa munceasca si sa livreze ceea ce promisese ca livreaza.


Totusi, am observat ceva fundamental diferit intre francezi, greci, romani, brazilieni, spanioli si germani, englezi, americani – un detaliu care poate explica multe dintre diferentele dintre „Nord” si „Sud”: atitudinea fata de situatiile in care lucrurile nu erau exact cum ar fi trebuit sa fie.


Pentru anglo-saxoni nu exista asa ceva si ar fi facut orice le statea in putere pentru a  pune lucrurile in ordinea fireasca, pentru a-i aduce pe copii la cursuri chiar daca acestia nu se omorau sa vina. 


Am venit aici cu o treaba, trebuie sa facem tot ce ne sta in putere pentru a o face!


Pentru latino–meridionali, sa nu vina copiii la cursuri era o super chestie. Stateam cu ei si, dupa 20-25 de minute, incepeam sa ne rugam sa nu cumva sa apara vreunul in urmatoarele minute pentru ca astfel sa putem sa facem alte lucruri prin Rio: 


Noi am venit aici, am vrut sa ne facem treaba, nu s-a putut astazi, asta e. Revenim maine. Hai ca viata e superba!


Toti, dar absolut toti, s-au tinut disciplinat de treaba si au facut lucruri frumoase cat au stat pe acolo. Si totusi am convingerea ca, daca cineva ar fi analizat rezultatele finale ale diferitilor voluntari, s-ar fi simtit diferente semnificative intre cele doua grupuri.


Multiplicate la sute de ani si milioane de oameni, ar putea explica diferentele dintre Nord si Sud.


P.S. In timp ce eram la Rio a venit in vizita Presedintele SUA Barak Obama. Am discutat intre noi sa mergem in piata centrala sa-i ascultam discursul si asteptam momentul cu interes (chiar si colegul Finn – conservator convins, partizan total al Republicanilor din SUA). Cu doua zile inainte de eveniment, presa braziliana a anuntat anularea discursului public si mutarea sa in Teatrul National pe motive de securitate. Zic eu: asta este, n-a fost sa fie! Cateva ore mai tarziu, ii descopar pe prietenii mei britanici discutand aprins daca au primit raspuns la cererea lor: au scris la ambasada, spunandu-le ca sunt voluntari in Rio si ca ar fi onorati sa primeasca  invitatii la eveniment.


https://www.forbes.ro/sudul-nu-ca-nordul-18189